Coluziunea în relațiile de cuplu
DOI:
https://doi.org/10.68558/qtpkpd92Keywords:
relație de cuplu, coluziune, tipuri de coluziuni, identificare proiectivă, alegere de obiect, întoarcerea refulatuluiAbstract
Dinamica dintre partenerii unei relații de cuplu se construiește atât în plan conștient, cât și în plan inconștient, scopurile urmărite pe cele două paliere putându-se afla, uneori, în contradicție. Dacă la nivel conștient, cuplul poate fi legat de sistemul valorilor personale și al celor socio-culturale, la nivel inconștient, multe din comportamentele manifestate sau evitate într-un cuplu au la bază experiențele copilăriei și amintirile lor încărcate afectiv. Acestea formează fundamentul emoțional al atracției reciproce, al intensității legăturii create între parteneri, dar și al conflictelor dintre ei. Relația coluzivă reprezintă prototipul relațiilor imature, construite, în esență, pe aspecte refulate din fiecare partener și a căror întâlnire conduce la formarea unui „simptom comun” al celor doi și, implicit, al relației. Articolul de față explică procesul de formare a relațiilor coluzive și descrie cele patru tipare ale acestei posibile colaborări inconștiente dintre partenerii unui cuplu.

